2 Samuel 14
mri2012 (MRI2012) vs NTLH
1 Nā, ka kite a Ioapa tama a Teruia e anga ana te ngākau o te kīngi ki a Apohārama.
1 Joabe, cuja mãe era Zeruia, soube que o rei Davi estava sentindo muita saudade de Absalão.
2 Ka tono tāngata a Ioapa ki Tekoa ki te tiki i tētahi wahine mōhio i reira, ā, ka mea ki a ia, “Me mea koe i a koe he wahine e tangi tūpāpaku ana, me kākahu he kākahu tauā, kaua anō e whakawahi i a koe ki te hinu; engari kia rite ki te wahine kua tangi noa ake ki te tūpāpaku.
2 Então mandou buscar uma mulher esperta que morava na cidade de Tecoa e disse: — Finja que está de luto. Vista as suas roupas de luto e não penteie os cabelos. Faça de conta que você já está de luto há bastante tempo.
3 Ā, haere ki te kīngi, ā, ko ēnei ngā kupu māu ki a ia.” Heoi, hoatu ana e Ioapa ngā kupu ki tōna māngai.
3 Então vá falar com o rei e diga a ele o que eu vou dizer a você. Aí Joabe disse o que ela devia falar.
4 Nā, kōrerotia ana e te wahine o Tekoa ki te kīngi, me te tāpapa anō ki te whenua, me te piko anō, i mea hoki, “Whakaorangia, e te kīngi.”
4 A mulher foi até o lugar onde o rei estava, ajoelhou-se e encostou o rosto no chão em sinal de respeito e disse: — Por favor, me ajude, ó rei!
5 Nā, ka mea te kīngi ki a ia, “He aha tōu mate?”
5 — O que é que você quer? — perguntou ele. Ela respondeu: — O meu marido morreu; eu sou uma pobre viúva.
6 Nā, tokorua ngā tama a tāu pononga, heoi whawhai ana rāua ki a rāua i te pārae, ā, kāhore he kaiwawao mō rāua. Nā, patua iho tētahi e tētahi, ā, mate iho.
6 Senhor, eu tinha dois filhos. Um dia eles brigaram no campo. Não havia ninguém para apartar a briga, e um deles matou o outro.
7 Nā, ka whakatika ngā whanaunga katoa ki tāu pononga, e mea ana, ‘Hōmai te kaipatu i tōna teina kia whakamatea hei utu mō te matenga o tōna teina, i patua nei e ia, ā, ka hunā e mātou te tangata mōna te kāinga.’ Nā, ka keto i a rātou tāku ngārahu i te toe, ā, kāhore noa iho e mahue he ingoa mō tāku tahu, he toenga rānei i te mata o te whenua.”
7 E agora todos os meus parentes ficaram contra mim. Estão exigindo que eu entregue a eles o meu filho porque querem matá-lo, pois ele matou o seu irmão. Se fizerem isso, eu ficarei sem nenhum filho. Eles vão destruir a minha última esperança e vão deixar o meu marido sem nenhum filho para manter vivo o seu nome.
8 Nā, ka mea te kīngi ki te wahine, “Haere ki tōu whare, ā, māku ngā tikanga mō tāu mea.”
8 Davi respondeu: — Volte para casa, que eu cuidarei deste assunto.
9 Nā, ka mea taua wahine o Tekoa ki te kīngi, “Hei runga i ahau te kino, e tōku ariki, e te kīngi, hei runga anō hoki i te whare o tōku pāpā; kia harakore ia te kīngi me tōna torōna.”
9 — Senhor, — disse ela — eu e a minha família aceitaremos a culpa por qualquer coisa que o senhor fizer. O senhor e a sua família ficarão inocentes.
10 Nā, ka mea te kīngi, “Ki te kōrero tētahi ki a koe, kawea mai ia ki ahau, ā, e kore ia e pā ki a koe i muri iho.”
10 Então o rei disse: — Se alguém ameaçar você, traga-o aqui, e ele nunca mais a incomodará.
11 Kātahi ia ka mea, “Kia mahara rā te kīngi ki a Ihowā, ki tōu Atua, kia kaua te kaitakitaki toto e whakangaro ā mua ake, kei hunā tāku tama.”
11 — Senhor, — disse ela — por favor, ore ao Senhor , seu Deus, para que os meus parentes que planejam vingar a morte do meu filho não cometam um crime maior ainda, matando o meu outro filho. Davi disse: — Eu juro pelo
12 Nā, ka mea taua wahine, “Tēnā, kia kōrerotia e tāu pononga tētahi kupu ki tōku ariki, ki te kīngi.”
12 — Senhor, — disse a mulher — deixe-me dizer somente mais uma coisa. — Está bem! — respondeu ele.
13 Nā, ka mea taua wahine, “He aha rā koe i hē ai ki te iwi a te Atua, i whakaaro ai i tēnei mea? I te kīngi hoki e kōrero ana i tēnei mea, e rite ana ia ki te tangata kua hē, i te kīngi e kore nei e whakahoki mai i tāna i peia atu rā.
13 — Por que o senhor fez uma coisa tão errada com o povo de Deus? — perguntou ela. — Ó rei, o senhor não deixou que o seu filho voltasse do estrangeiro; assim, com o que acabou de dizer, condenou a si mesmo.
14 Mō te mate nei hoki tātou, ā, ka rite ki te wai i maringi ki te whenua, kāhore nei e kohikohia ake. Nā, kāhore te Atua e tango atu ana i te ora, engari e whakaaro ana i ngā whakaaro e kore ai e peia rawatia atu i a ia te mea i peia.
14 Todos nós morreremos; somos como a água derramada no chão, que não pode ser juntada de novo. Mesmo Deus não traz os mortos de volta à vida, mas o rei pode dar um jeito de trazer um homem de volta do estrangeiro.
15 “Koia ahau i haere mai ai ki te kōrero i tēnei mea ki te kīngi, ki tōku ariki, he wehi nōku i tā te iwi; koia tāu pononga i mea ai, ‘Me kōrero ahau ki te kīngi; tērā pea te kīngi e mea i tā tāna pononga e kōrero ai.
15 Ó rei, eu vim falar com o senhor agora porque o povo me ameaçou. Aí eu pensei: “Vou falar com o rei, pois tenho a esperança de que ele atenda o meu pedido.”
16 Tērā hoki te kīngi e rongo, e whakaora i tāna pononga i te ringa o te tangata e hunā ai māua tahi ko tāku tama i tō te Atua wāhi tupu.’
16 Pensei que o senhor me atenderia e me salvaria daquele que está tentando matar o meu filho e a mim e que quer nos tirar da terra que Deus deu ao seu povo.
17 “Koia tāu pononga i mea ai, ‘Ākuanei he whakamārie te kupu a tōku ariki, a te kīngi; e rite ana hoki tōku ariki, te kīngi ki te anahera a te Atua, hei whakarongo ki te pai, ki te kino; hei hoa anō mōu a Ihowā, te Atua.’ ”
17 Eu, a sua criada, também pensei que a sua promessa me salvaria, pois o rei é como o anjo de Deus e sabe tudo. Que o Senhor , nosso Deus, esteja com o senhor!
18 Nā, ka whakahoki te kīngi, ka mea ki te wahine, “Nā, kaua e hunā ki ahau te kupu e uia e ahau ki a koe.”
18 — Eu vou lhe fazer uma pergunta — respondeu o rei, — e você vai me dizer toda a verdade. — Pergunte o que quiser, senhor! — respondeu ela.
19 Nā, ka mea te kīngi, “Kāhore ianei te ringa o Ioapa i a koe i tēnei mea katoa?”
19 — Foi Joabe que pôs você nisto, não foi? — perguntou o rei. Ela respondeu: — Digo, por tudo o que é sagrado, que não há jeito de escapar da sua pergunta. Sim, foi o seu oficial Joabe quem me disse o que fazer e o que falar.
20 He whakaahua kē i te tikanga o tēnei kōrero i mea ai tāu pononga, a Ioapa i tēnei mea; ā, he mōhio tōku ariki, he pērā me te mōhio o te anahera a te Atua, he mōhio ki ngā mea katoa o te whenua.”
20 Ele fez isso para resolver este caso. O senhor é sábio como o anjo de Deus e sabe tudo o que acontece.
21 Nā, ka mea te kīngi ki a Ioapa, “Nā, kua meatia nei tēnei mea e ahau; tīkina, whakahokia mai taua tamaiti, a Apohārama.”
21 Mais tarde o rei disse a Joabe: — Eu resolvi fazer o que você quer. Vá e traga de volta o jovem Absalão.
22 Nā, ka tāpapa a Ioapa ki te whenua, ka piko, ka whakapai i te kīngi; i mea anō a Ioapa, “Nō tēnei rā tāu pononga i mōhio ai e manakohia ana ahau e koe, e tōku ariki, e te kīngi, nō te kīngi hoki ka whakamana i te kupu a tāna pononga.”
22 Então Joabe se jogou no chão em frente de Davi em sinal de respeito e disse: — Deus o abençoe, ó rei! Agora eu sei que o senhor está satisfeito comigo, pois atendeu o pedido que eu, o seu criado, fiz.
23 Heoi, whakatika ana a Ioapa, ā, haere ana ki Kehuru, ā, kawea ana e ia a Apohārama ki Hiruhārama.
23 Então Joabe levantou-se, foi à cidade de Gesur e trouxe Absalão de volta para Jerusalém.
24 Nā, ka mea te kīngi, “Kia tahuri atu ia ki tōna whare, kaua hoki ia e kite i tōku kanohi.” Nā, tahuri ana a Apohārama ki tōna whare, kīhai hoki i kite i te kanohi o te kīngi.
24 No entanto, o rei deu ordem para Absalão não morar no palácio. — Eu não quero vê-lo! — disse ele. Aí Absalão foi morar na sua própria casa e não apareceu mais diante do rei.
25 Nā, kāhore he rite mō Apohārama, te kōrerotia tōna ātaahua i roto i a Īharaira katoa; kāhore ōna koha i te kapu o tōna waewae ā tae noa ki tōna tumuaki.
25 Em Israel não havia ninguém tão famoso por sua beleza como Absalão. Ele era perfeito da cabeça aos pés.
26 Ā, ka kutikutia e ia tōna mātenga (i kutikutia hoki e ia i te takanga o te tau; he taimaha hoki nōna koia i kutikutia ai), nā, ka pāunatia e ia ngā makawe o tōna mātenga, e rua rau ngā hekere o tā te kīngi pāuna.
26 Tinha muito cabelo, que ele cortava uma vez por ano, quando ficava muito comprido e pesado. A sua cabeleira pesava mais de dois quilos, de acordo com a medida real de pesos.
27 Ā, tokotoru ngā tama i whānau mā Apohārama, kotahi hoki te kōtiro, ko tōna ingoa ko Tāmara; he wahine kanohi ātaahua anō ia.
27 Ele tinha três filhos e uma filha chamada Tamar, que era muito bonita.
28 Nā, e rua tino tau i noho ai a Apohārama ki Hiruhārama, ā, kīhai i kitea e ia te kanohi o te kīngi.
28 Absalão morou dois anos em Jerusalém sem ver o rei.
29 Nā, ka tono tangata a Apohārama ki a Ioapa, he mea kia tonoa ia ki te kīngi; heoi kīhai tērā i pai ki te haere mai ki a ia. Nā, ka tono anō ia, otiia kīhai tērā i pai ki te haere mai.
29 Então mandou buscar Joabe para lhe pedir que fosse falar com o rei em favor dele. Mas Joabe não quis ir. Aí ele mandou buscá-lo de novo, mas Joabe recusou novamente.
30 Nā reira ka mea ia ki āna pononga, “Nanā, tata tonu ki tōku tō Ioapa wāhi whenua, he pārei anō tāna kei reira; tīkina tahuna ki te ahi.” Nā, kua tahuna e ngā tāngata a Apohārama ki te ahi.
30 Então Absalão disse aos empregados: — Olhem! O campo de Joabe é pegado ao meu, e nele há uma plantação de Então eles foram e puseram fogo no campo de Joabe.
31 Nā, ka whakatika a Ioapa, ā, haere ana ki a Apohārama ki te whare, ā, ka mea ki a ia, “He aha i tahuna ai tōku wāhi e āu tāngata ki te ahi?”
31 Aí Joabe foi à casa de Absalão e perguntou: — Por que os seus empregados puseram fogo no meu campo?
32 Nā, ka mea a Apohārama ki a Ioapa, “Nanā, i tono tangata ahau ki a koe, i mea: ‘Haere mai ki konei kia tonoa ai koe e ahau ki te kīngi hei mea, “Mō te aha ahau i haere mai ai i Kehuru? He pai kē mōku me i noho tonu ahau ki reira.” ’ Ko tēnei kia kite ahau i te kanohi o te kīngi; ā, ki te mea he kino tōku, me whakamate ahau e ia.”
32 Absalão respondeu: — Eu mandei chamar você. Quero que você vá dizer ao rei Davi o seguinte: “Afinal de contas, por que foi que eu voltei de Gesur? Seria melhor ter ficado lá.” E Absalão continuou: — Eu quero falar com o rei. Se sou culpado, que ele mande me matar.
33 Heoi, haere ana a Ioapa ki te kīngi, ki te kōrero ki a ia. Nā, ka karangatia a Apohārama e ia, ā, haere ana ia ki te kīngi. Nā, piko ana ia ki a ia, ahu ana tōna mata ki te whenua i te aroaro o te kīngi; ā, kihia ana a Apohārama e te kīngi.
33 Então Joabe foi conversar com o rei. Aí o rei mandou buscar Absalão, e este veio, ajoelhou-se e encostou o rosto no chão diante dele. E o rei o beijou.
Atalhos do teclado
- Capítulo anterior←
- Próximo capítulo→
- Versículo anteriork
- Próximo versículoj
- Limpar seleçãoEsc
- Esta ajuda?
Estude este capítulo no WhatsApp
Peça à IA da Bíblia Fala para explicar 2 Samuel 14, comparar traduções ou montar um estudo — tudo direto pelo WhatsApp.