2 Samuel 13
Bibulu Jinmiire ni (DYI) vs NAA
1 Ko puŋgo na, kala na làa pye li na. Jɔnlɔ sumboro wà la pye Davidi wi pinambyɔ Abisalɔmu wi yeri, pàa pye naa yinri Tamari. Wìla pye ma yɔn fɔ jɛŋgɛ. Tamari wìla pye ma Davidi wi pinambyɔ Aminɔ wi ndanla.
1 Passado algum tempo, aconteceu o seguinte. Absalão, filho de Davi, tinha uma irmã muito bonita, cujo nome era Tamar. Amnom, filho de Davi, apaixonou-se por ela.
2 Aminɔ wi jatere wìla piri wi na wi jɔnlɔ Tamari wi la ki kala na, fɔ maa tɛgɛ yaŋa. Tamari wi sila naŋa kala jɛn, a ko si Aminɔ wi kan wi saa ya fulo wi tanla mbe kala la kpɛ pye.
2 Amnom ficou angustiado por causa de Tamar, sua irmã, a ponto de adoecer, pois, sendo ela virgem, parecia impossível para ele fazer alguma coisa com ela.
3 Ma si yala Aminɔ wi wɔnlɔnaŋa la pye wa, pàa pye naa yinri Yonadabu. Davidi wi ndɔ Shimeya wo pinambyɔ lawi. Yonadabu wìla jilige fɔ jɛŋgɛ.
3 Mas Amnom tinha um amigo que se chamava Jonadabe, filho de Simeia, irmão de Davi. Jonadabe era um homem muito esperto.
4 A wì si Aminɔ wi yewe ma yo fɔ: «Wunlunaŋa pyɔ, yiŋgi na ma nɛɛ cogo na kee pilige pyew? Mɛɛ yaa ki go yo na kan?»
4 E ele disse a Amnom: — Por que você está emagrecendo tanto dia após dia, ó filho do rei? Por que não me conta o que está acontecendo? Então Amnom disse: — Estou apaixonado por Tamar, irmã de Absalão, meu irmão por parte de pai.
5 A Yonadabu wì suu pye fɔ: «Sinlɛ wa ma sinlɛyaraga ki na mɔɔ yɛɛ pye yaŋa. Na ma to wiga ka pan ma sharisaga maa pye fɔ: ‹Na to, mila ma yɛnri, maga yaga na jɔnlɔ sumboro Tamari wi pan wi yaakara kan na yeri mbe ka. Wi pan wi suro ti sɔgɔ na yɛgɛ na mbaa wi yaan; wiri lɛ wiri kan na yeri wi yɛ.› »
5 Jonadabe respondeu: — Deite-se na sua cama e finja que está doente. Quando o seu pai vier visitá-lo, diga-lhe: “Por favor, permita que a minha irmã Tamar venha e me dê de comer. Que ela prepare a comida diante de mim, para que eu coma de sua mão.”
6 A Aminɔ wì si sinlɛ maa yɛɛ pye yaŋa.
6 E assim Amnom deitou-se e fingiu que estava doente. Quando o rei foi visitá-lo, Amnom lhe disse: — Por favor, permita que a minha irmã Tamar venha e prepare dois bolos diante de mim, para que eu coma de sua mão.
7 A Davidi wì si tun, a pè saa ki yo Tamari wi kan wa wi go fɔ: «Ma yɛɛ yaga, ma kari wa ma ndɔ Aminɔ wi go ma sa sɔgɔ wi kan wi li.»
7 Então Davi mandou dizer a Tamar em seu palácio: — Por favor, vá à casa de seu irmão Amnom e prepare alguma comida para ele.
8 A Tamari wì si kari wa wi ndɔ Aminɔ wi go ma saa wi ta wi yɛn ma sinlɛ. A Tamari wì si muwɛ lɛ maa gbɔn ma gatoye gbegele wi yɛgɛ na, maa kala.
8 Tamar foi à casa de Amnom, seu irmão, e ele estava deitado. Ela pegou a massa e a amassou, fez bolos diante dele e os assou.
9 Kona, a wì si tugurɔn sikalaga ki lɛ ma gato wi kanŋga Aminɔ wi kan wi ka. Ɛɛn fɔ, a wì si je ma yo wi se ka. A Aminɔ wì sho fɔ: «Ye leele pe ni fuun pe yirige.» A leele pe ni fuun pè si yiri wa go ki ni.
9 Pegou a assadeira e tirou os bolos diante dele, mas ele não quis comer. Amnom disse: — Mandem que todos saiam da minha presença. E todos saíram.
10 Kona, a Aminɔ wì si Tamari wi pye fɔ: «Gato wi lɛ ma kari wi ni wa na yumbyɔ wi ni ma saa kan na yeri mboo ka.» A Tamari wì si gato ŋa wìla kala wi lɛ ma kari saa kan wi yeri wa wi yumbyɔ wi ni.
10 E Amnom disse a Tamar: — Traga a comida ao meu quarto, e comerei da sua mão. Tamar pegou os bolos que havia feito e os levou a Amnom, seu irmão, no quarto.
11 Ɛɛn fɔ, naa Tamari wila kaa na gato wi kaan wi yeri sanga ŋa ni, a Aminɔ wì suu yigi wi kɛɛ ki na maa pye fɔ: «Pan ma sinlɛ na ni na jɔnlɔ!»
11 Quando ela oferecia os bolos para que ele comesse, Amnom agarrou-a e lhe disse: — Venha, deite-se comigo, minha irmã.
12 A Tamari wì suu pye fɔ: «Ayoo na ndɔ, maga ka sinlɛ na ni fanŋga. Ki kala cɛnlɛ lii daga mbe pye laga Izirayɛli tara. Maga kaga kapegbɔgɔ ŋga ki pye.
12 Porém ela respondeu: — Não, meu irmão, não me force, porque não se faz uma coisa dessas em Israel. Não faça essa loucura!
13 Ko ka pye, mi we, mi yaa yɛgɛ le se na fɛrɛ yɛgɛ ki ni? Mboro fun ma yaa pye paa kapegbɔgɔ pyefɔ wa yɛn laga Izirayɛli tara. Koni mila ma yɛnri, ma sa para wunlunaŋa wi ni, mala yɛnri wi yeri. Wi se je mbe yo wi sanla kan ma yeri ma jɔ.»
13 Porque, aonde iria eu com a minha vergonha? E você seria como um dos loucos de Israel. Agora, por favor, fale com o rei; ele não impedirá que eu case com você.
14 Ɛɛn fɔ, Aminɔ wi sila yɛnlɛ mbe logo wi jɔnlɔ wi yeri. Naa wi fanŋga kìla wɛ wi na, a wì suu yigi ma sinlɛ wi ni fanŋga na, maa jɔgɔ.
14 Mas Amnom não quis dar ouvidos ao que Tamar dizia; pelo contrário, sendo mais forte do que ela, forçou-a e teve relações com ela.
15 Ko puŋgo na, a Tamari wì si Aminɔ wi mbɛn fɔ jɛŋgɛ. Wìla wi mbɛn ma wɛ ndanlawa mba wìla pye maa ndanla koŋgbanŋga pi na. A wì si Tamari wi pye fɔ: «Yiri maa kee.»
15 Depois Amnom sentiu por ela grande aversão, e maior era a aversão que sentiu por ela do que o amor com que a tinha amado. Então disse: — Levante-se e saia daqui!
16 A Tamari wì si Aminɔ wi pye fɔ: «Ayoo, na maga na purɔ ki purɔwɔ mba pi na, pa ko kapege ko yaa gbɔgɔ mbe wɛ ŋga mà pye na na makɔ ko na.»
16 Mas Tamar respondeu: — Não, meu irmão! Porque mandar-me embora seria um mal maior do que o outro que você me fez. Porém ele não a quis ouvir.
17 A Aminɔ wì si lefɔnŋɔ ŋa wìla pye wi tunmbyee wi yeri, maa pye fɔ: «Ki jɛlɛ ŋa wi purɔ maa yirige wa funwa na, ma kɔrɔ ki sɔgɔ.»
17 Chamou o moço que o servia e lhe disse: — Ponha esta mulher para fora e tranque a porta.
18 Kìla yala Tamari wì deritɔnlɔgɔ yɔɔnrɔ wogo ka le, katugu ko deere cɛnlɛ tori wunlunaŋa wi sumborombiile pàa pye na nii, mbele pe fa naŋa kala jɛn we. Kì pye ma, a Aminɔ wi tunmbyee wì si Tamari wi yirige wa funwa na ma kɔrɔ ki sɔgɔ.
18 Tamar vestia uma túnica talar de mangas compridas, porque assim se vestiam as filhas do rei que ainda eram virgens. O servo a pôs para fora e trancou a porta.
19 Kona, a Tamari wì si cɔnrɔ lɛ ma wo wa wi yɛɛra go ki na, maa deritɔnlɔgɔ yɔɔnrɔ wogo ŋga wìla le ki walagi mbege naga fɔ fɛrɛ to wi na, mɛɛ wi kɛyɛn yi taga wa wi go ki na na gbele ŋgbanga na kee.
19 Então Tamar colocou cinza sobre a cabeça, rasgou a túnica talar de mangas compridas que vestia, pôs as mãos sobre a cabeça e saiu, andando e clamando.
20 A Tamari wi ndɔ Abisalɔmu wì suu yewe ma yo fɔ: «Ma ndɔ Aminɔ wì sinlɛ ma ni fanŋga na kɛ? Koni, pyeri na jɔnlɔ. Maga kaga kala li tɛgɛ wa ma kotogo na, ma ndɔ wi.» Kì pye ma, a Tamari wì si saa cɛn wa wi ndɔ Abisalɔmu wi go, ma pye paa jɛlɛ ŋa pè yɔn wɔ wi kala.
20 Absalão, seu irmão, lhe disse: — Foi o seu irmão Amnom que esteve com você? Agora, minha irmã, fique calada; ele é seu irmão. Que o seu coração não fique angustiado por causa disso. E assim Tamar, desolada, ficou na casa de Absalão, seu irmão.
21 Naa wunlunaŋa Davidi wìla kaa ki sɛnrɛ ti ni fuun ti logo sanga ŋa ni, a wì si nawa ŋgban fɔ jɛŋgɛ.
21 Quando o rei Davi soube de tudo isso, ficou furioso.
22 Abisalɔmu wi sila sɛnjɛndɛ nakoma sɛnpere yo Aminɔ wi ni. Ɛɛn fɔ wìla Aminɔ wi panra fɔ jɛŋgɛ, katugu wìla wi jɔnlɔ sumboro Tamari wi jɔgɔ.
22 Porém Absalão não falou com Amnom nem mal nem bem, porque odiava Amnom, por ter este violentado Tamar, sua irmã.
23 Yɛlɛ shyɛn toroŋgɔlɔ, ma yala simbaala sire kɔnfɛnnɛ la pye Abisalɔmu wi yeri naa simbaala pe sire ti kɔɔnlɔ wa Baali Hazɔri ca, wa Efirayimu tara ti tanla, a wì si wunlunaŋa wi pinambiile pe ni fuun pe yeri wa ki fɛti wi na.
23 Passados dois anos, Absalão tosquiava as suas ovelhas em Baal-Hazor, perto de Efraim, e convidou todos os filhos do rei para irem até lá.
24 A Abisalɔmu wì si kari wunlunaŋa wi kɔrɔgɔ ma saa wi pye fɔ: «Wele, mi ŋa ma tunmbyee, simbasire kɔnfɛnnɛ yɛn na yeri mbanla simbaala pe sire ti kɔɔnlɔ nala; ki yaga ma pan wa ki fɛti wi na mboro naa ma tunmbyeele pe ni.»
24 Absalão foi falar com o rei e disse: — Eis que este seu servo está fazendo a tosquia das ovelhas. Peço que o rei e os seus servidores acompanhem este seu servo.
25 A wunlunaŋa wì si Abisalɔmu wi pye fɔ: «Ayoo na pinambyɔ, we ni fuun we se ya kari wa, nakoma we yaa sa tuguro ti gbɔgɔ ma go na.» A Abisalɔmu wì suu yɛnri ŋgbanga, ɛɛn fɔ wunlunaŋa wìla je wii kari wa. A wì si duwaw pye wi kan.
25 O rei, porém, disse a Absalão: — Não, meu filho, não vamos todos juntos, para não sermos pesados a você. Absalão insistiu, mas o rei não quis ir; contudo, o abençoou.
26 A Abisalɔmu wì sho fɔ: «Na kaa pye ma se kari wa, ki yaga na to seyɛnlɛ Aminɔ wo mbe kari we ni.»
26 Então Absalão disse: — Se o rei não quer ir, pelo menos deixe que meu irmão Amnom nos acompanhe. Porém o rei lhe disse: — Por que ele iria com você?
27 Ɛɛn fɔ, a Abisalɔmu wì suu yɛnri ŋgbanga. A wunlunaŋa wì si Aminɔ wi yaga, a wì kari wi ni konaa wunlunaŋa wi pinambiile sanmbala pe ni.
27 Absalão insistiu, e o rei deixou que Amnom e todos os filhos do rei fossem com ele.
28 A Abisalɔmu wì sigi sɛnrɛ nda ti yo wi tunmbyeele pe kan fɔ: «Yaa Aminɔ wi kɔrɔsi, na wiga ka tin duvɛn wi ni mbaa yɔgɔri sanga ŋa ni, na mi ka ka ye pye mbe yo fɔ: ‹Ye Aminɔ wi gbɔn yoo gbo›, kona yoo gbɔn yoo gbo. Yaga ka fyɛ. Yege jɛn muwi mìgi konɔ kan ye yeri. Ye fanŋga le ye yɛɛ ni, ye kotogo ta.»
28 Absalão deu ordem aos seus moços, dizendo: — Fiquem atentos! Quando o coração de Amnom estiver alegre de vinho, e eu der uma ordem para matá-lo, então matem-no. Não tenham medo, pois sou eu quem está ordenando. Sejam fortes e valentes.
29 Kì pye ma, a Abisalɔmu wi tunmbyeele pè si Aminɔ wi pye paa yɛgɛ ŋga na wìla ki yo pe kan we. Kona, a wunlunaŋa wi pinambiile pe ni fuun nuŋgba nuŋgba pè si yiri ma lugu pe sofilele worosoye pe na ma fe ma kari.
29 E os moços de Absalão fizeram com Amnom como Absalão lhes havia ordenado. Então todos os filhos do rei se levantaram, cada um montou a sua mula, e fugiram.
30 Ma pe ta wa konɔ paa sɔngɔrɔ, a Davidi wì sigi sɛnrɛ ti logo ma yo fɔ: «Abisalɔmu wì wunlunaŋa wi pinambiile pe ni fuun pe gbo, ali nuŋgba wo si koro pe ni.»
30 Estavam eles ainda a caminho, quando chegou a Davi esta notícia: “Absalão matou todos os filhos do rei, e nenhum deles escapou.”
31 Kona, a wunlunaŋa wì si yiri maa yaripɔrɔ ti walagi wi yɛɛ na lawɔrɔ ti na, mɛɛ sinlɛ le tara. A wi tunmbyeele pe ni fuun pè si pan ma yere wi tanla pe yaripɔrɔ ti ni tì walagi pe na lawɔrɔ ti na.
31 Então o rei se levantou, rasgou as suas roupas e se lançou por terra. E todos os seus servos que estavam presentes rasgaram também as suas roupas.
32 Kona, Davidi wi ndɔ Shimeya wi pinambyɔ Yonadabu wì sho fɔ: «Na tafɔ, maga kaga jate mbe yo fɔ pè wunlunaŋa wi pinambiile pe ni fuun pe gbo, Aminɔ wo nuŋgba wì ku. Katugu Abisalɔmu wìla ki kɔn maga tɛgɛ mbege kala li pye malɛ pilige ŋga ni Aminɔ wìla sinlɛ wi jɔnlɔ Tamari wi ni fanŋga na.
32 Mas Jonadabe, filho de Simeia, irmão de Davi, tomou a palavra e disse: — Não pense o meu senhor que mataram todos os jovens, filhos do rei, porque somente Amnom morreu. Absalão tinha resolvido fazer isso, desde o dia em que a sua irmã Tamar foi violentada por Amnom.
33 Koni, wunlunaŋa, na tafɔ, maga kaa ki jate mbe yo wunlunaŋa wi pinambiile pe ni fuun pè ku. Aminɔ wo nuŋgba wì ku.»
33 Portanto, que o rei, meu senhor, não ponha na cabeça essa ideia de que todos os filhos do rei morreram, porque só Amnom morreu.
34 A Abisalɔmu wì si fe.
34 Enquanto isso, Absalão fugiu. O moço que estava de guarda, levantando os olhos, viu que vinha muito povo pelo caminho por detrás dele, pelo lado do monte.
35 A Yonadabu wì si wunlunaŋa wi pye fɔ: «Wele, wunlunaŋa ma pinambiile pe mbele paa paan wa. Mi ŋa ma tunmbyee, mìgi yo ma kan yɛgɛ ŋga na, pa kì pye ma.»
35 Então Jonadabe disse ao rei: — Eis aí vêm os filhos do rei! Como este seu servo falou, assim aconteceu.
36 Pa Yonadabu wila koo wi sɛnrɛ ti na, a wunlunaŋa wi pinambiile pè si gbɔn, mɛɛ to na gbele ŋgbanga. Wunlunaŋa wo fun naa wi tunmbyeele pe ni, pè si gbele fɔ jɛŋgɛ.
36 Mal tinha ele acabado de falar, chegaram os filhos do rei e, levantando a voz, choraram. Também o rei e todos os seus servos choraram amargamente.
37 A Abisalɔmu wì si fe ma kari wa Amihudi pinambyɔ Talimayi wi yeri, Geshuri ca wunlunaŋa we. Davidi wìla pye naa pinambyɔ wi kunwɔ pi gbele pilige pyew.
37 Absalão, porém, fugiu e foi ficar com Talmai, filho de Amiúde, rei de Gesur. E Davi pranteava por seu filho todos os dias.
38 Naa Abisalɔmu wìla fe ma kari wa Geshuri ca, wìla koro wa ma lara fɔ ma saa gbɔn yɛlɛ taanri.
38 Assim, Absalão fugiu, indo para Gesur, onde ficou três anos.
39 A wunlunaŋa wì si Abisalɔmu wi purɔgɔ ki yaga, katugu wi kotogo kìla sogo wi na wi pinambyɔ Aminɔ wi kunwɔ pi wogo na.
39 Então o rei Davi cessou de perseguir Absalão, porque já tinha se consolado a respeito de Amnom, que era morto.
Atalhos do teclado
- Capítulo anterior←
- Próximo capítulo→
- Versículo anteriork
- Próximo versículoj
- Limpar seleçãoEsc
- Esta ajuda?
Estude este capítulo no WhatsApp
Peça à IA da Bíblia Fala para explicar 2 Samuel 13, comparar traduções ou montar um estudo — tudo direto pelo WhatsApp.