Marcos 5

mri2012 (MRI2012) vs ARC

Sair da comparação
ARC Almeida Revista e Corrigida 2009
1 Ā, ka whiti rātou ki tāwāhi o te moana, ki te whenua o ngā Kararini.
1 E chegaram à outra margem do mar, à província dos gadarenos.
2 Nā, mahuta kau i te kaipuke, ka tūtaki ki a ia tētahi tangata i puta mai i ngā urupā, he wairua poke tōna.
2 E, saindo ele do barco, lhe saiu logo ao seu encontro, dos sepulcros, um homem com espírito imundo,
3 Kei ngā urupā nei tōna nohoanga; ā, ahakoa he mekameka, hore rawa ia i taea e tētahi tangata te here.
3 o qual tinha a sua morada nos sepulcros, e nem ainda com cadeias o podia alguém prender.
4 He maha hoki ōna herenga ki ngā here waewae, ki ngā mekameka, heoi motumotuhia ana e ia ngā mekameka, mongamonga noa anō ngā here waewae. Kīhai tētahi tangata i kaha ki te whakamārie i a ia.
4 Porque, tendo sido muitas vezes preso com grilhões e cadeias, as cadeias foram por ele feitas em pedaços, e os grilhões, em migalhas, e ninguém o podia amansar.
5 I ngā urupā tonu ia, i ngā maunga i te pō, i te ao, e hāmama ana, e haehae ana i a ia ki te kōhatu.
5 E andava sempre, de dia e de noite, clamando pelos montes e pelos sepulcros e ferindo-se com pedras.
6 Ā, i tōna kitenga i a Īhu i tawhiti, oma ana ia, koropiko ana ki a ia.
6 E, quando viu Jesus ao longe, correu e adorou-o.
7 He nui tōna reo ki te karanga, ka mea, “Ko te aha tāku ki a koe, e Īhu, e te Tama a te Atua, a te Runga Rawa? Ko te Atua tāku whakaoati mōu, nā, kaua ahau e whakamamaetia.”
7 E, clamando com grande voz, disse: Que tenho eu contigo, Jesus, Filho do Deus Altíssimo? Conjuro-te por Deus que não me atormentes.
8 He meatanga hoki nāna ki a ia, “Puta mai i tēnei tangata, e te wairua poke.”
8 (Porque lhe dizia: Sai deste homem, espírito imundo. )
9 Nā, ka ui ia ki a ia, “Ko wai tōu ingoa?”
9 E perguntou-lhe: Qual é o teu nome? E lhe respondeu, dizendo: Legião é o meu nome, porque somos muitos.
10 Ā, he nui tāna īnoi ki a ia kia kaua rātou e tonoa atu i taua whenua.
10 E rogava-lhe muito que os não enviasse para fora daquela província.
11 Nā, kei reira, kei ngā maunga, tētahi kāhui poaka e kai ana, tōna tini.
11 E andava ali pastando no monte uma grande manada de porcos.
12 Nā, ka īnoi ngā rēwera katoa ki a ia, ka mea, “Tonoa mātou ki ngā poaka, kia tomo mātou ki a rātou.”
12 E todos aqueles demônios lhe rogaram, dizendo: Manda-nos para aqueles porcos, para que entremos neles.
13 Nā, tukua ana rātou e Īhu. Heoi, ko te putanga o ngā wairua poke, ka tomo ki ngā poaka. Ko te tino rerenga o te kāhui rā te pari ki te moana, ko te maha kei te rua mano, ā, paremo iho ki te moana.
13 E Jesus logo lho permitiu. E, saindo aqueles espíritos imundos, entraram nos porcos; e a manada se precipitou por um despenhadeiro no mar (eram quase dois mil) e afogou-se no mar.
14 Nā, whati ana ngā kaiwhāngai o ngā poaka, ā, kōrerotia ana ki te pā, ki aua whenua. Nā, ka puta rātou kia kite i taua mea kua meatia nei.
14 E os que apascentavam os porcos fugiram e o anunciaram na cidade e nos campos; e saíram muitos a ver o que era aquilo que tinha acontecido.
15 Ā, nō tō rātou taenga mai ki a Īhu, ka kite i te tangata i nohoia nei e ngā rēwera, tērā i te rihiona, e noho ana, kua oti te whakakākahu, kua tika ngā mahara, ka mataku rātou.
15 E foram ter com Jesus, e viram o endemoninhado, o que tivera a legião, assentado, vestido e em perfeito juízo, e temeram.
16 Ā, ka kōrerotia ki a rātou, e te hunga i kite, te meatanga ki te tangata i ngā rēwera, ki ngā poaka hoki.
16 E os que aquilo tinham visto contaram-lhes o que acontecera ao endemoninhado e acerca dos porcos.
17 Nā, ka anga rātou, ka tohe ki a ia kia haere atu i ō rātou wāhi.
17 E começaram a rogar-lhe que saísse do seu território.
18 Ā, nō ka eke ia ki te kaipuke, ka īnoi ki a ia te tangata i ngā rēwera, kia waiho ia hei hoa mōna.
18 E, entrando ele no barco, rogava-lhe o que fora endemoninhado que o deixasse estar com ele.
19 Otirā, kīhai a Īhu i tuku i a ia, engari i mea atu ki a ia, “Haere ki tōu whare, ki ōu whanaunga, ka kōrero ki a rātou i ngā mea nui i meinga e te Ariki ki a koe, i tāna atawhaitanga hoki i a koe.”
19 Jesus, porém, não lho permitiu, mas disse-lhe: Vai para tua casa, para os teus, e anuncia-lhes quão grandes
20 Nā, ka haere ia, ka anga, ka kōrero ki Rekaporihi, i ngā mea nunui i mea ai a Īhu ki a ia; ā, mīharo ana ngā tāngata katoa.
20 E ele foi e começou a anunciar em Decápolis quão grandes coisas Jesus lhe fizera; e todos se maravilhavam.
21 Ā, nō te whitinga atu anō o Īhu ki tāwāhi i runga i te kaipuke, he nui te tangata i huihui ki a ia; i te taha anō ia o te moana.
21 E, passando Jesus outra vez num barco para o outro lado, ajuntou-se a ele uma grande multidão; e ele estava junto do mar.
22 Nā, ko te haerenga mai o tētahi o ngā rangatira o te whare karakia, ko Hairuha tōna ingoa; ka kite i a ia, ka takoto ki ōna waewae,
22 E eis que chegou um dos principais da sinagoga, por nome Jairo, e, vendo-o, prostrou-se aos seus pés
23 he nui tāna īnoi ki a ia, ka mea, “Ko tāku tamāhine nohinohi kei te whakahemohemo! Kia haere ake koe ki te whakapā i ōu ringa ki a ia kia ora ai, ā, ka ora.”
23 e rogava-lhe muito, dizendo: Minha filha está moribunda; rogo-te que venhas e lhe imponhas as mãos para que sare e viva.
24 Nā, haere tahi ana rāua; he tini hoki te tangata i aru i a ia, popō tonu ki a ia.
24 E foi com ele, e seguia-o uma grande multidão, que o apertava.
25 Nā, ko tētahi wahine e mate ana i te pākaruhanga toto, ka tekau mā rua ngā tau.
25 E certa mulher, que havia doze anos tinha um fluxo de sangue,
26 He maha ngā meatanga a ngā rata tokomaha ki a ia, hemo noa āna rawa katoa, tē mātūtū ake tētahi wāhi, heoi, kake haere ana te mate.
26 e que havia padecido muito com muitos médicos, e despendido tudo quanto tinha, nada lhe aproveitando isso, antes indo a pior,
27 Ā, nō tōna rongonga ki a Īhu, ka haere i muri i roto i te mano, ā, pā ana ki tōna kākahu.
27 ouvindo falar de Jesus, veio por detrás, entre a multidão, e tocou na sua vestimenta.
28 I mea hoki, “Ahakoa pā kau ahau ki ōna kākahu, ka ora ahau.”
28 Porque dizia: Se tão somente tocar nas suas vestes, sararei.
29 Ā, mimiti tonu ake te puna o ōna toto; nō ka mahara a roto o tōna tinana kua ora ia i te mate.
29 E logo se lhe secou a fonte do seu sangue, e sentiu no seu corpo estar já curada daquele mal.
30 Nā, mōhio tonu a Īhu kua puta he mana i roto i a ia, ka tāhurihuri i roto i te mano, ka mea, “Ko wai tēnei kua pā nei ki ōku kākahu?”
30 E logo Jesus, conhecendo que a virtude de si mesmo saíra, voltou-se para a multidão e disse: Quem tocou nas minhas vestes?
31 Ka mea āna ākonga ki a ia, “E kite ana koe i te mano e popō nei ki a koe, ā, e mea ana koe, ‘Ko wai tēnei kua pā mai ki ahau?’ ”
31 E disseram-lhe os seus discípulos: Vês que a multidão te aperta, e dizes: Quem me tocou?
32 Heoi, tirotiro ana ia kia kite i te wahine i mea nei i tēnei mea.
32 E ele olhava em redor, para ver a que isso fizera.
33 Nā, ka haere mai te wahine me te wehi, me te wiri, i mahara hoki ki te mea i meatia ki a ia, ā, takoto ana ki tōna aroaro, kōrerotia katoatia ana e ia te tikanga ki a ia.
33 Então, a mulher, que sabia o que lhe tinha acontecido, temendo e tremendo, aproximou-se, e prostrou-se diante dele, e disse-lhe toda a verdade.
34 Anō rā, ko Īhu ki a ia, “E kō, nā tōu whakapono koe i ora ai; haere mārie, kia ora koe i tōu mate.”
34 E ele lhe disse: Filha, a tua fé te salvou; vai em paz e sê curada deste teu mal.
35 I a ia anō e kōrero ana, ka haere mai ētahi o ngā tāngata a te rangatira o te whare karakia, ka mea, “Kua mate tāu tamāhine. Hei aha ake māu te whakararuraru i te Kaiwhakaako?”
35 Estando ele ainda falando, chegaram alguns do principal da sinagoga, a quem disseram: A tua filha está morta; para que enfadas mais o Mestre?
36 Otirā, kāhore a Īhu i aro ki te kupu i kōrerotia, ka mea atu ki te rangatira o te whare karakia, “Kaua e wehi, ko te whakapono ia kia whakapono.”
36 E Jesus, tendo ouvido essas palavras, disse ao principal da sinagoga: Não temas, crê somente.
37 Ā, kīhai tētahi tangata i tukua kia haere tahi me ia, ko Pita anake, ko Hēmi, ko Hoani teina o Hēmi.
37 E não permitiu que alguém o seguisse, a não ser Pedro, e Tiago, e João, irmão de Tiago.
38 Ā, nō te taenga atu ki te whare o te rangatira o te whare karakia, ka kite ia i te ngangau, i te nui hoki o te tangi, o te auē a ētahi.
38 E, tendo chegado à casa do principal da sinagoga, viu o alvoroço e os que choravam muito e pranteavam.
39 Ā, i tōna tomokanga ki roto, ka mea ia ki a rātou, “He aha koutou ka ngangau ai, ka tangi ai? Kāhore te kōtiro i mate, engari e moe ana.”
39 E, entrando, disse-lhes: Por que vos alvoroçais e chorais? A menina não está morta, mas dorme.
40 Nā, kataina iho ia e rātou. Heoi, ka oti katoa te pei ki waho, ka mau ia ki te pāpā, ki te whaea o te kōtiro, rātou ko ōna hoa, ka tomo ki te wāhi i takoto ai te kōtiro.
40 E riam-se dele; porém ele, tendo-os feito sair, tomou consigo o pai e a mãe da menina e os que com ele estavam e entrou onde a menina estava deitada.
41 Nā, ka mau ia ki te ringa o te kōtiro, ka mea ki a ia, “Tarita kumi,” ko tōna whakamāoritanga tēnei, “E kō, ko tāku kupu tēnei ki a koe, e ara.”
41 E, tomando a mão da menina, disse-lhe: Talitá cumi, que, traduzido, é: Menina, a ti te digo: levanta-te.
42 Nā, whakatika tonu ake te kōtiro, ā, haere ana; kotahi tekau mā rua hoki ōna tau. Nā, ko te tino mīharotanga i mīharo ai rātou.
42 E logo a menina se levantou e andava, pois já tinha doze anos; e assombraram-se com grande espanto.
43 Ā, he nui tāna whakatūpato i a rātou, kia kaua tēnei e mōhiotia e tētahi tangata; ka kī kia hoatu he kai māna.
43 E mandou-lhes expressamente que ninguém o soubesse; e disse que lhe dessem de comer.

Ler em outra tradução

Comparar com outra

Estude este capítulo no WhatsApp

Peça à IA da Bíblia Fala para explicar Marcos 5, comparar traduções ou montar um estudo — tudo direto pelo WhatsApp.