Atos 21

Cornilescu (CORNILESCU) vs NVT

Sair da comparação
NVT Nova Versão Transformadora
1 După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă, şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, şi deacolo la Patara.
1 Depois de nos despedirmos, navegamos em direção à ilha de Cós. No dia seguinte, chegamos a Rodes e, então, a Pátara.
2 Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea, şi am plecat.
2 Ali, embarcamos num navio que partia para a Fenícia.
3 Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsat -o la stînga, şi ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
3 Avistamos a ilha de Chipre, passamos por ela à nossa esquerda e aportamos em Tiro, na Síria, onde o navio deixaria sua carga.
4 Acolo am găsit pe ucenici, şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.
4 No desembarque, encontramos os discípulos que ali viviam e ficamos com eles por uma semana. Pelo Espírito, eles advertiam Paulo de que não fosse a Jerusalém.
5 Dar cînd s'au împlinit zilele, am plecat, şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, pînă afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal, şi ne-am rugat.
5 Ao fim de nosso tempo ali, voltamos ao navio, e toda a congregação, incluindo mulheres e crianças, saiu da cidade e nos acompanhou até a praia. Ali nos ajoelhamos, oramos
6 Apoi ne-am luat ziua bună unii dela alţii, şi noi ne-am suit în corabie iar ei s'au întors acasă.
6 e nos despedimos. Então subimos a bordo, e eles voltaram para casa.
7 După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraţilor, şi am stat la ei o zi.
7 Depois que partimos de Tiro, chegamos a Ptolemaida, onde saudamos os irmãos e passamos um dia.
8 A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezarea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el.
8 No dia seguinte, prosseguimos para Cesareia e nos hospedamos na casa de Filipe, o evangelista, um dos sete que tinham servido na igreja em Jerusalém.
9 El avea patru fete fecioare cari prooroceau.
9 Ele tinha quatro filhas solteiras que profetizavam.
10 Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un prooroc, numit Agab, s'a pogorît din Iudea,
10 Muitos dias depois, chegou da Judeia um profeta chamado Ágabo.
11 şi a venit la noi. A luat brîul lui Pavel, şi -a legat picioarele şi mînile, şi a zis: ,,Iată ce zice Duhul Sfînt: ,Aşa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brîul acesta, şi -l vor da în mînile Neamurilor.`
11 Ele veio ao nosso encontro, tomou o cinto de Paulo e com ele amarrou os próprios pés e as mãos. Em seguida, disse: “O Espírito Santo declara: ‘Assim o dono deste cinto será amarrado pelos judeus, em Jerusalém, e entregue aos gentios’”.
12 Cînd am auzit lucrul acesta, atît noi cît şi cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.
12 Ao ouvir isso, nós e os irmãos dali suplicamos a Paulo que não fosse a Jerusalém.
13 Atunci Pavel a răspuns: ,Ce faceţi de plîngeţi aşa, şi-mi rupeţi inima? Eu sînt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.``
13 Ele, porém, disse: “Por que todo esse choro? Assim vocês me partem o coração! Estou pronto não apenas para ser preso em Jerusalém, mas para morrer pelo Senhor Jesus”.
14 Dacă am văzut că nu -l putem îndupleca, n'am mai stăruit, şi am zis: ,Facă-se voia Domnului!`
14 Quando ficou evidente que não conseguiríamos fazê-lo mudar de ideia, desistimos e dissemos: “Que seja feita a vontade do Senhor”.
15 După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare, şi ne-am suit la Ierusalim.
15 Depois disso, arrumamos nossas coisas e partimos para Jerusalém.
16 Cîţiva ucenici din Cezarea au venit şi ei cu noi, şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim. Pavel la Ierusalim în Templu.
16 Alguns discípulos de Cesareia nos acompanharam e nos levaram à casa de Mnasom, nascido em Chipre e um dos primeiros discípulos.
17 Cînd am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-am primit cu bucurie.
17 Quando chegamos a Jerusalém, os irmãos nos deram calorosas boas-vindas.
18 A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, şi toţi presbiterii s'au adunat acolo.
18 No dia seguinte, Paulo foi conosco a um encontro com Tiago, e todos os presbíteros da igreja de Jerusalém estavam presentes.
19 Dupăce le -a dat ziua bună, le -a istorisit cu deamăruntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui.
19 Depois que Paulo os cumprimentou, relatou em detalhes o que Deus havia realizado entre os gentios por meio de seu ministério.
20 Cînd l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: ,Vezi, frate, cîte mii de Iudei au crezut, şi toţi sînt plini de rîvnă pentru Lege.
20 Quando ouviram isso, louvaram a Deus e disseram: “Você sabe, irmão, quantos milhares de judeus também creram, e todos eles seguem à risca a lei de Moisés.
21 Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi Iudeii, cari trăiesc printre Neamuri, să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur, şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.
21 Mas eles foram informados de que você ensina todos os judeus que vivem entre os gentios a abandonarem a lei de Moisés. Ouviram que você os instrui a não circuncidarem os filhos nem seguirem os costumes judaicos.
22 Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.
22 Que faremos? Certamente eles saberão que você chegou.
23 Deci, fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi, cari au făcut o juruinţă.
23 “Queremos que você faça o seguinte. Temos aqui quatro homens que cumpriram um voto.
24 Ia -i cu tine, curăţeşte-te împreună cu ei, şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din celece au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rînduială, şi păzeşti Legea.
24 Vá com eles ao templo e participe da cerimônia de purificação. Pague as despesas para realizarem o ritual de raspar a cabeça. Então todos saberão que os rumores são falsos e que você mesmo cumpre as leis judaicas.
25 Cu privire la Neamurile, cari au crezut, noi am hotărît şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sînge, de dobitoace zugrumate şi de curvie.``
25 “Quanto aos convertidos gentios, devem fazer aquilo que pedimos por carta: abster-se de comer alimentos oferecidos a ídolos, de consumir o sangue ou a carne de animais estrangulados e de praticar a imoralidade sexual”.
26 Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s'a curăţit, şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfîrşitul zilelor curăţirii cînd se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.
26 No dia seguinte, Paulo se purificou junto com aqueles homens e entrou no templo. Declarou quando terminariam os dias da purificação e quando seria oferecido o sacrifício em favor deles.
27 Către sfîrşitul celor şapte zile, Iudeii din Asia, cînd au văzut pe Pavel în Templu, au întărîtat tot norodul, au pus mînile pe el,
27 Estando os sete dias quase no fim, alguns judeus da província da Ásia viram Paulo no templo e incitaram a multidão contra ele. Agarraram-no,
28 şi au început să strige: ,,Bărbaţi Israeliţi, daţi ajutor! Iată omul, care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia; ba, încă a vîrît şi pe nişte Greci în Templu, şi a spurcat acest locaş sfînt.``
28 gritando: “Homens de Israel, ajudem-nos! Este é o homem que fala contra nosso povo em toda parte e ensina todos a desobedecerem às leis judaicas. Fala contra o templo e até profana este santo lugar, trazendo gentios para dentro dele”.
29 În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim Efeseanul, împreună cu el în cetate, şi credeau că Pavel îl băgase în Templu.
29 Antes tinham visto Paulo na cidade com Trófimo, um gentio de Éfeso, e concluíram que Paulo o havia levado para dentro do templo.
30 Toată cetatea s'a pus în mişcare, şi s'a strîns norodul din toate părţile. Au pus mîna pe Pavel, şi l-au scos afară din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată.
30 Toda a cidade se agitou com essas acusações, e houve grande tumulto. A multidão agarrou Paulo e o arrastou para fora do templo, e imediatamente foram fechadas as portas.
31 Pe cînd cercau să -l omoare, s'a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s'a turburat.
31 Quando procuravam matar Paulo, chegou ao comandante do regimento romano a notícia de que toda a Jerusalém estava em rebuliço.
32 Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi, şi a alergat la ei. Cînd au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel.
32 No mesmo instante, ele chamou seus soldados e oficiais e correu para o meio da multidão. Quando viram o comandante e os soldados se aproximarem, pararam de espancar Paulo.
33 Atunci căpitanul s'a apropiat, a pus mîna pe el, şi a poruncit să -l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut.
33 Então o comandante o prendeu e mandou que o amarrassem com duas correntes. Em seguida, perguntou à multidão quem era ele e o que havia feito.
34 Dar unii strigau într'un fel, alţii într'alt fel prin mulţime; fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să -l ducă în cetăţuie.
34 Uns gritavam uma coisa, outros gritavam outra. Não conseguindo descobrir a verdade no meio de todo o tumulto, ordenou que Paulo fosse levado à fortaleza.
35 Cînd a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi, din pricina îmbulzelii norodului întărîtat;
35 Quando Paulo chegou às escadas, o povo se tornou tão violento que os soldados tiveram de levantá-lo nos ombros para protegê-lo.
36 căci mulţimea norodului se ţinea după el, şi striga: ,,La moarte cu el!``
36 E a multidão foi atrás, gritando: “Matem-no! Matem-no!”.
37 Tocmai cînd era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: ,,Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?`` Căpitanul a răspuns: ,,Ştii greceşte?
37 Quando Paulo estava para ser levado à fortaleza, disse ao comandante: “Posso ter uma palavra com o senhor?”. Surpreso, o comandante perguntou: “Você fala grego?
38 Nu cumva eşti Egipteanul acela, care s'a răsculat acum în urmă, şi a dus în pustie pe cei patru mii de tîlhari?``
38 Não é você o egípcio que liderou uma rebelião algum tempo atrás e levou consigo ao deserto quatro mil assassinos?”.
39 ,,Eu sînt Iudeu``, a spus Pavel, ,,din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.``
39 “Não”, respondeu Paulo. “Sou judeu e cidadão de Tarso, cidade importante da Cilícia. Por favor, permita-me falar a esta gente.”
40 După ce i -a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte, şi a făcut semn norodului cu mîna. S'a făcut o mare tăcere, şi Pavel le -a vorbit în limba evreiască astfel:
40 O comandante concordou, de modo que Paulo ficou em pé na escadaria e fez sinal para o povo se calar. Logo, um silêncio profundo envolveu a multidão, e ele lhes falou em aramaico, o idioma deles.

Ler em outra tradução

Comparar com outra

Estude este capítulo no WhatsApp

Peça à IA da Bíblia Fala para explicar Atos 21, comparar traduções ou montar um estudo — tudo direto pelo WhatsApp.